Atunci când achiziționează un apartament, problema majoră a utilizatorilor are în vedere numărul de camere pe care le va avea acesta. Un apartament cu o singură cameră sau o garsonieră se va dovedi a fi prea puțin în unele cazuri, în vreme ce un apartament cu 3 camere s-ar putea să fie prea mare. În această situație, oferta de apartamente 2 camere pare a fi cea mai bună soluție, deoarece pare a fi și cea mai avantajoasă.

De ce să alegi un apartament cu două camere?

Spațiu suficient pentru o familie cu până la doi copii

Un apartament cu două camere pare a acoperi necesarul de spațiu pentru o familie cu maxim doi copii. Problema care se pune în mod normal este aceea care vizează necesitatea că fiecare copil să beneficieze de camera sa. De cele mai multe ori însă, părintii aleg aceste apartamente cu două camere, mizând pe soluțiile care le permit compartimentarea uneia din camere. Paturile suprapuse, până la o anumită vârstă, cuplarea membrilor familiei în funcție de sex, acestea par a fi soluțiile pe care majoritatea familiilor le adoptă. Firește însă, în timp, nevoia de spațiu va fi din ce în ce mai mare la familiile numeroase, însă pentru o familie cu un copil, un astfel de apartament pare a fi soluția perfectă.

Suprafață economică din punct de vedere a întreținerii

Deși ne dorim case mari și spațioase, costurile întreținerii ne fac uneori să nu investim în apartamente și case cu suprafață desfășurată foarte mare. Din punct de vedere al eficienței energetice, pare că majoritatea utilizatorilor preferă apartamente cu două camere, evitând astfel spațiile mari, care ar putea să nu fie utilizate și pentru care ar putea plăti în plus.

În realitate însă, o dată cu dezvoltarea segmentului construcțiilor, putem vedea cum nivelul de eficiență energetică al acestora a crescut simțitor. Termosistemele, sistemele de încălzire interioară și sistemele de încălzire în pardoseală, hidroizolațiile și alte tipuri de sisteme de protecție, fac din apartamentele moderne adevărate fortărețe în ceea ce privește pierderile. Din acest motiv, este la fel de eficient să utilizezi un apartament cu 3 camere la fel cum ai utiliza un apartament cu două camere, diferențele de preț în ceea ce privește costurile de întreținere fiind sensibile.

Un cost mai mare am putea spune că s-ar putea înregistra poate în ceea ce privește amenajările interioare sau mentenanța la nivelul curățeniei, acolo unde aceste servicii se calculează într-adevăr în funcție de suprafața pe care se lucrează.

Un apartament cu două camere se vinde mai ușor

Dacă plecăm de la premisa că achiziționam un apartament pe care o să îl vindem în momentul în care vom avea nevoie de mai mult spațiu, vom constata că un apartament cu două camere se va vinde mai rapid decât unul cu trei camere sau mai mare, dar și decât o garsonieră. Cumva, raționamentele expuse mai sus stau și la baza vânzării, deoarece în acel caz rolurile șe inversează și alți cumpărători vor pune în balanță acele aspecte.

Dincolo de toate însă, există și preferințele personale. Pur și simplu pentru unele persoane, idealul de locuință îl reprezintă un apartament cu două camere, poate pentru că așa și-au închipuit că arată casa de vis.

Pana la urmă totul ține de alegerea beneficiarilor, însă este important să cunoaștem aceste aspecte, pentru a face o analiză completă înainte de a investi într-o construcție ce se va dovedi a fi o investiție pe termen lung. Cu temele făcute și cu toate aceste informații știute, alegerea se poate să devină mai ușoară, drept pentru care tot ceea ce ne mai trebuie este doar sporul la…cumpărături.

 

Sursa foto: Nuscocitta.ro