Programul „Prima Casă” se adresează tinerilor care doresc să își achiziționeze o locuință, de obicei nouă. Cu toate că inițial creditele de acest gen au fost în sprijinul celor fără locuință, aceștia beneficiind de o dobândă avantajoasă, dar și de garanții din partea statului, astăzi programul este înlocuit cu creditele imobiliare sau ipotecare. Și chiar dacă numărul celor care își cumpără apartamente este în continuare destul de mare, nu trebuie să uităm că în ultimul an cei ce își achiziționează locuința prin fonduri proprii a crescut cu 30%. De aici, apar și credințele dezvoltatorilor imobiliari care consideră că acesta este trendul firesc în condițiile de creștere ale veniturilor populației.

Apartamente noi versus apartamente vechi – ce se cumpără în București?

Cum este și firesc, din analizele imobiliare ne putem da seama ce fel de apartamente sunt căutate în București. Pe zi ce trece, tendințele tinerilor sunt de a achiziționa apartamente situate în blocuri noi, beneficiind de un confort sporit, materiale moderne și rezistente și mai ales durabilitatea construcției. Cu toate că blocurile vechi au avantajul unor poziționări mai bune, în realitate ansamblurile rezidențiale încep pe zi ce trece să fie amplasate mai aproape de centru, dar și de facilitățile urmărite de orice cumpărător.

Numărul apartamentelor noi a crescut destul de mult în capitală, astfel că veți regăsi oferte extrem de variate și avantajoase, pornind din partea de nord și până spre sud. Este bine să aveți în vedere la achiziția unei locuințe facilitățile pe care le pune la dispoziție dezvoltatorul imobiliar și să urmăriți atent fiecare fază a construcției.

Ca atare, tinerii sunt interesați mai degrabă de locuințele noi, de un grad de confort ridicat, dar și de rezistența construcției în timp. În plus, aceștia sunt tentați de preț, uneori mai mic decât în cazul unor locuințe vechi.

Prima Casă versus creditele imobiliare

Numărul celor ce își cumpără apartamente 2 camere în blocuri noi este în continuare foarte mare. Unii dintre cumpărători vin de acasă cu sume de bani necesare pentru achiziție, iar alții apelează la creditele imobiliare sau ipotecare, acestea fiind oferite mult mai repede și mai ușor.

Dacă vom face comparaţie cu cererile din trecut, programul Prima Casă a pierdut teren în faţa avantajelor pe care le oferă un credit imobiliar. Pe de o parte, acest tip de credite se acordă mai repede, are dobânzi aproape la fel de bune precum programul Prima Casă și mai ales nu este necesară îndeplinirea unor numeroase formalități.

Aceste credite imobiliare au și un dezavantaj – este necesar un avans mai mare, dacă vom face comparație cu Prima Casă.

Pași în analiza dosarului

Uneori nu trebuie să faci altceva decât să te hotărăști asupra unui apartament. Dezvoltatorul îți va sugera banca la care să te adresezi în vederea depunerii documentației necesare acordării creditului imobiliar. Analiza dosarului este foarte rapidă, astfel că în numai câteva zile vei primi un răspuns din partea băncii care îți va preciza dacă te încadrezi sau nu în condițiile de credit. În cazul în care răspunsul este pozitiv, iar veniturile tale pot suporta o rata lunară, banca va face o analiză amănunțită a dosarului, dar și a apartamentului care urmează să fie cumpărat, evaluându-l la prețul pieței. Plata avansului va fi demonstrată prin încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare, încheiat la notarul public. Încheierea contractului de ipotecă, dar și a contractului de vânzare cumpărare se vor face în același timp, la notarul public, care va garanta titlul de proprietate al cumpărătorului.

 

Sursa foto: Pexels.com