Achiziţionarea unui apartament presupune o investitie majoră, care poate reprezenta un angajament pe termen lung. Tocmai din acest motiv, este indicat ca, în momentul în care intenționezi să îți cumperi un apartament nou, să cunoști câteva detalii importante, care să te ajute să iei cea mai bună decizie.

Găsești o mulțime de apartamente noi în București, dar cum știi să îl alegi pe cel mai bun?

De la început este important să cunoști cât mai multe detalii despre compania care s-a ocupat de constructia blocului, detalii despre modalitățile pe care le agreează, despre situațiile întârziate, dacă acestea există, despre materialele pe care le folosesc, dar și despre toate serviciile pe care le oferă.

Trebuie să știi dacă blocul este construit în totalitate din banii clienților deoarece acest fapt poate avea o influență negativă. Anumite servicii pot fi suspendate până în momentul în care sunt vândute toate apartamentele din imobil, iar acest lucru poate fi chiar neplacut pentru persoanele, care locuiesc deja in acel imobil. Trebuie să știi că, din punct de vedere al calității, un imobil nu trebuie să fie catalogat din punct de vedere al gradului de ocupare.

Verifică cu atenție, dacă prețul oferit pe metrul pătrat este corect și direct proporțional cu serviciile oferite. Un preț prea mic pentru un apartament ar putea ascunde probleme de finanțare pe care dezvoltatorul imobilului le poate avea ori lipsa unei autorizații de construcție.

Analizează finisajele împreună cu un specialist în domeniu, care îți poate spune dacă imobilul este unul conform standardelor, din toate punctele de vedere. Momentul cel mai bun când poți vedea și îți poți da seama de materialele folosite, dar și de calitatea acestora, este momentul de început al construcției, atunci când sunt observate toate stadiile construcției și poti observa dacă sunt abateri de la calitate.

Ce este important să verifici:

  • Calitatea pereților exteriori, care este materialul din care sunt făcuți, pentru că rigips-ul nu este cel mai indicat material, fiind foarte subțire, nu îți poate oferi garantat calitate;
  • Care este materialul acoperișului, dar și cum este orientat;
  • Verifică dacă pot exista infiltrații de apă la subsolul blocului;
  • Trebuie să știi dacă blocul ori ansamblul este racordat la canalizarea din oraș ori are fosă septică.

Dezvoltatorul trebuie să îţi pună la dispoziţie documentaţia de care ai nevoie a proiectului rezidenţial respectiv: cadastrul, garanţia apartamentului, istoricul terenului unde s-a construit ansamblul, dar şi toate avizele care au fost necesare pentru derularea proiectului, recepţia finală, actele care atestă faptul că dezvoltatorul este proprietarul terenului, etc.

Pentru a te asigura de veridicitatea documentelor, este indicat sa soliciţi ajutorul unui specialist în domeniu.