Achiziția unui apartament este o misiune care are nevoie de timp investit, datorită importanței pe care trebuie să o acorzi procedurilor și birocrației.  Ca orice altă investiție, și în cazul achiziției unui apartament, trebuie să ai în vedere mai multe acte, numai că acum vorbim despre mai multe documente și taxe pe care notarul le cere.

Acte pe care le cere notarul

 

Cumpărarea unui apartament se face în mai multe etape și ține o legătură directă cu notarul. Așadar, iată care sunt actele necesare pentru cumpărarea unui apartament!

Este important de știut și tipul de finanțare pe care îl alegi pentru plata apartamentului. Importanța actelor este clasificată diferit dacă apartamentul este cumpărat integral numai cu surse proprii sau dacă este făcut un credit de finanțare.

Dacă este cumpărat prin surse proprii, atunci trebuie făcută o programare la notar, pentru a depune actele în vederea stabilirii  contractului de vânzare.

Dacă se cumpără un apartament prin credit, atunci este important să mergi la notar pentru a stabili întâlnirea semnării unui antecontract de vânzare. Trebuie să iei în calcul și perioada de timp în care se acordă creditul din partea băncii. În momentul în care este aprobat creditul, atunci se va informa și notarul și vor începe formalitățile de vânzare.

Acte de care are nevoie notarul la cumpărarea unui apartament

Este nevoie să fie prezentate toate actele de proprietate ale vânzătorului, tocmai pentru a atesta calitatea de proprietar a imobilului care urmează să fie vândut. Actele de proprietate sunt diferite în funcție de caz: poate fi contract de vânzare, donație, certificat de moștenitor, titlu de proprietate, schimb, act de adjudecare, hotărâre judecătorească.

Este nevoie și de dosarul cadastral, dar și de intabularea acestuia, adeverința de la asociația proprietarilor din bloc, care trebuie să fie semnată de președintele blocului și de administrator, tocmai pentru a verifica dacă au fost plătite toate contribuțiile. Certificatul de performanță energetică a clădirii sau a apartamentului, certificatul emis de Direcția Taxe și Impozite Locale, care se emite pentru fiecare vânzător în parte.

 

Taxe notariale care trebuie plătite

Cumpărătorul apartamentului trebuie să achite taxa de intabulare la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din apropierea imobilului vândut. Suma taxei este diferită în funcție de cumpărător, vorbim despre persoane fizice 0,15 din prețul de vânzare, persoane juridice, 0,5%, dar nu mai puțin de 60 de lei pentru fiecare număr cadastral.

Onorariul notarial reglementat prin Ordinul Ministerului de Justiție, care are o parte fixă și una procentuală în funcție de prețul vânzării. Impozitul este trecut în sarcina vânzătorului și va fi plătit ulterior în momentul în care este semnat contractul de vânzare. Impozitul este calculat la prețul care a fost declarat de părți, prețul real al vânzării.

Taxa de intabulare a ipotecii, care are un preț fix pentru fiecare număr cadastral plus 0,1 din valoarea creditului, iar aici onorariul constă într-o sumă care este formată dintr-o parte fixă și una procentuală.

Pentru onorariul notarial se aplică și TVA într-o cotă legală, dacă Biroul Notarial este plătitor de TVA. Doar taxele de intabulare sunt scutite de plata TVA-ului, acesta reprezentând o taxă a statului.